Mitropolia a anunțat că scoate racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva. Condițiile în care se va ține slujba la Iași

Mitropolia a anunțat că scoate racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva. Condițiile în care se va ține slujba la Iași
Sursa FOTO: basilica.ro
Publicat: 13/10/2020, 17:57
Actualizat: 06/04/2021, 15:37

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a hotărât că va scoate racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva înainte de slujba pe care preoții o vor oficia la catedrala din Iași. Anterior, reprezentanții Bisericii hotărâseră să o păstreze în interior, după ce pelerinajul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

Mitropolia a revenit la decizia inițială

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu.

”Mâine se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 09.00 pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași. Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi unul restrâns, cel mai probabil nu mai mult de 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei”, a afirmat preotul Constantin Sturzu.

Constantin Sturzu a explicat și în ce condiții se va ține slujba, dar și cine va lua parte la Liturghie.

”În zona din fața acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcțiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioșii. Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din fața podiumului, vor sta și cei aproximativ 50 de invitați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai unor instituții sau personalități din domenii precum medicina, cultura sau educația. Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – unul cu orientare spre Piața Unirii, celălalt spre Palatul Culturii. Slujba va fi transmisă în direct de Trinitas TV și de portalul doxologia.ro”, a mai declarat Sturzu.

Marți, în jurul 18, vor începe pregătirile pentru slujbă, racla cu moaștele urmând a fi scoasă în cursul nopții sau mâine dimineață.

”Astăzi, în jurul orei 18.00, va începe împodobirea cu flori a baldachinului din curtea Catedralei Mitropolitane de aceeași familie jertfelnică din București, care îl înfrumusețează în fiecare an. Cel mai probabil în această noapte sau mâine dimineață devreme se va scoate racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și va fi depusă în acest baldachin. În anii anteriori racla era scoasă afară mai devreme de momentul prăznuirii întrucât rândul pelerinilor era atât de mare încât nu putea fi gestionat doar în interiorul lăcașului de cult și în curte”, a spus reprezentantul Arhiepiscopiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Iată domeniile în care sunt estimate creșteri de prețuri!